OCDE – Întâlnire la nivel înalt privind Studiul de Evaluare Economică pentru România – ediția 2024

Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu delegația OCDE, condusă de Luiz de Mello, directorul Diviziei pentru Studii de ţară din cadrul Departamentului Economic, alături de Philip Hemmings, economist principal în cadrul Departamentului de Economie, Ivana Capozza, analist principal de politici, Direcția de mediu și Ben Conigrave, Economist, Departamentul de Economie al OCDE.

Întâlnirea a avut loc în cadrul activităților derulate, în această săptămână, la București, parte a misiunii la nivel înalt privind Studiul de Evaluare Economică pentru România – ediția 2024 care reprezintă un element cheie pentru procesul de aderare a României la OCDE, acesta urmând să reflecte, la momentul finalizării, situația economică actuală din România, iar instituțiile și autoritățile publice vor ține cont de responsabilitățile directe în implementarea recomandărilor finale ce vor rezulta din acest document.

Mihnea Claudiu Drumea a reafirmat angajamentul ferm al SGG în procesul de aderarea a României la OCDE și implicarea în susținerea tuturor activităților de pregătire a dosarului de aderare.

Activitatea de coordonare a Studiului este realizată de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, aflată sub autoritatea SGG, iar analiza și informațiile centralizate de OCDE presupun implicarea mai multor ministere, instituții și autorități centrale.

La discuțiile aplicate au mai participat Alina Jalea, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului României, consilier de stat pentru schimbări climatice și tranziție energetică, Luca Niculescu, secretar de stat, la Ministerul Afacerilor Externe, Coordonatorul Național pentru Aderarea României la OCDE, Cristian-Nicolae Stănică, președintele Comisiei Naționale pentru Strategie și Prognoză și membrii echipei de coordonare a procesului de aderarea la OCDE din cadrul MAE și SGG, precum și experți din domeniul de competențe al SGG.

 

Sari la conținut