Anunț

Secretariatul General al Guvernului lansează astăzi, 5 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului programul ”Promotorii Voluntariatului”. Acesta se va desfășura  în colaborare cu organizațiile neguvernamentale pe parcursul anului 2020 și propune numirea a 8 promotori ai voluntariatului – câte o organizație pentru fiecare regiune de dezvoltare. Programul debutează cu perioada de înscriere a organizațiilor interesate pentru unul din acela 8 locuri destinate ”Promotorilor Voluntariatului”, care se va realiza prin completarea formularului electronic ce însoțește prezentul anunț. Obiectivul general al

 Anunț privind ”Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (C.C.A.F.)”

 ANUNȚ privind demersurile de re-operaționalizare a Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor Ca urmare a demersurilor întreprinse până în prezent, destinate selecției membrilor Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Prim-Ministru (C.C.A.F.), numărul propunerilor primite din partea ministerelor este de 177 organizații. Conform prevederilor H.G. nr. 618/2005 modificată și completată, Colegiul este alcătuit din 40 de membri, reprezentanți ai mediului asociativ numiți prin decizie a prim-ministrului, pe o perioadă de 4 ani, în urma consultărilor dintre ministere și organizațiile

ANUNȚ- Invitație lansare program “Promotorii Voluntariatului”

Invitație Secretariatul General al Guvernului lansează programul ”Promotorii Voluntariatului” în data de 5 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului. Programul se va desfășura pe parcursul anului 2020 prin selecția a 8 organizații-”Promotori ai Voluntariatului” și constă în demersuri și activități în colaborare cu organizațiile neguvernamentale, cu scopul creșterii gradului de susținere a dezvoltării voluntariatului de către autoritățile publice locale. Apreciind relevantă și de o importanță majoră implicarea organizațiilor neguvernamentale în ceea ce privește activitățile și programul propus, avem deosebita

ANUNȚ- ”Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (C.C.A.F.)”

Anunț În perioada iunie – octombrie 2019 la nivelul Guvernului României au fost desfășurate demersurile de re-operaționalizare a Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (C.C.A.F.) – organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Prim-ministru, înființat prin H.G. nr. 618/2005 modificată și completată, concretizate prin: Informarea ministerelor referitor la necesitatea derulării procedurilor de înscriere, consultare și selecție a organizațiilor neguvernamentale interesate; Desfășurarea procedurilor anterior menționate la nivelul fiecărui minister; Transmiterea către Secretariatul General al Guvernului a propunerilor de membri. Astfel, demersurile

ANUNȚ

Anunț În perioada iunie – octombrie 2019 la nivelul Guvernului României au fost desfășurate demersurile de re-operaționalizare a Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (C.C.A.F.) – organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Prim-ministru, înființat prin H.G. nr. 618/2005 modificată și completată, concretizate prin: Informarea ministerelor referitor la necesitatea derulării procedurilor de înscriere, consultare și selecție a organizațiilor neguvernamentale interesate; Desfășurarea procedurilor anterior menționate la nivelul fiecărui minister; Transmiterea către Secretariatul General al Guvernului a propunerilor de membri. Astfel, demersurile

INVITAŢIE Participare sesiune de preconsultare

INVITAŢIE Participare sesiune de preconsultare   În vederea standardizării și uniformizării practicilor de consultare publică și acces la informațiile de interes public la nivelul instituțiilor publice, Secretariatul General al Guvernului își propune continuarea demersurilor de preconsultare asupra  proiectelor de hotărâre pentru modificarea normelor de aplicare ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și pentru aprobarea normelor de aplicare ale Legii nr. 544/2001privind liberul acces la informațiile de interes public, cu toți actorii vizați. Astfel, Secretariatul General al Guvernului invită

Anunț privind selecția membrilor Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor

ANUNȚ privind selecția membrilor Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor     Guvernul României a demarat acțiunile necesare în vederea selecției membrilor Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (C.C.A.F.) – organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând în coordonarea prim-ministrului, înființat prin H.G. nr. 618/2005 cu modificările și completările ulterioare. Colegiul a fost înființat cu scopul de a asigura participarea societății civile la elaborarea politicilor publice și la dezbaterea unor subiecte importante pentru societatea românească. Acesta este alcătuit din 40 de membri,

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support