COMUNICAT DE PRESĂ

 Lansarea programului “Promotorii Voluntariatului”

5 decembrie 2019

Secretariatul General al Guvernului a lansat joi, 5 decembrie 2019, de Ziua Internațională a Voluntariatului, programul “Promotorii Voluntariatului”, care se va desfășura în colaborare cu organizațiile neguvernamentale pe parcursul anului 2020.

La nivelul Secretariatului General al Guvernului există, în momentul de față, un mecanism instituțional solid, prin Direcția pentru Guvernare Deschisă și Relația cu Societatea Civilă, care manifestă continuu o deosebită atenție asigurării existenței unei guvernări deschise și respectării principiului transparenței. Prin acest instrument este asigurată constanța derulării unor proiecte care au în vedere îmbunătățirea relației dintre cetățeni și sectorul public. Programul “Promotorii Voluntariatului” este rezultatul clar al demersurilor realizate în comun de  către S.G.G. și organizațiile neguvernamentale, acestea fiind privite ca un partener egal în toate demersurile întreprinse”, a declarat Alin Văleanu, consilier, reprezentantul S.G.G., în contextul evenimentului.

Obiectivul general al acestui program este susținerea capacității operaționale a organizațiilor neguvernamentale din domeniul voluntariatului și încurajarea cetățenilor să desfășoare astfel de acțiuni. Secretariatul General al Guvernului va fi un facilitator între organizațiile care desfășoară activități de voluntariat și autoritățile publice de la nivelul regiunilor de dezvoltare, astfel încât activitățile promotorilor să beneficieze de vizibilitate, notorietate și suport public.

“Promotorii Voluntariatului” presupune selecția a 8 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare.

Organizațiile interesate sunt invitate să completeze formularul electronic disponibil la adresa: https://sgg.gov.ro/new/formular-2/, în perioada 5 decembrie 2019 – 24 ianuarie 2020. Informații suplimentare cu privire la program pot fi găsite aici: https://sgg.gov.ro/new/anunt-113/.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support