INFORMAȚIE DE PRESĂ

Mesajul Secretarului general al Guvernului la ceremonia de reînhumare a osemintelor omului politic Ilie Lazăr și ale familiei sale

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a participat miercuri, 4 decembrie 2019, la ceremonia de reînhumare a osemintelor omului politic Ilie Lazăr și ale familiei sale, la Cimitirul Bellu Catolic din București. Slujba religioasă a fost oficiată de PS Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic de București.

În numele domnului Prim-ministru Ludovic Orban și al Guvernului României, doresc să aduc astăzi un sincer omagiu unei personalități proeminente a istoriei noastre naționale – dr. Ilie Lazăr, cel mai tânăr semnatar al actului Marii Uniri de la 1918.

În contextul sărbătoririi a 101 ani de la Marea Unire, la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti avem onoarea să participăm la un moment cu o înaltă încărcătură emoțională – ceremonia de reînhumare a osemintelor marelui patriot Ilie Lazăr și ale familiei sale.

Evocăm, astfel, un exemplu de demnitate și de viață dăruită neamului românesc! Dr. Ilie Lazăr s-a afirmat încă din Primul Război Mondial, când, fiind ofițer în Armata Austro-Ungară, și-a urmat conștiința și s-a pus în slujba națiunii sale, eliberând Cernăuțiul.

Istoria consemnează prezența sa în calitate de delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și începutul unei activități politice remarcabile în Partidul Național Român, care l-a apropiat de Iuliu Maniu. Avocat eminent, parlamentar și adept al consolidării societății românești interbelice în spirit democratic, pe temeiul dragostei de Țară și al valorilor morale, Ilie Lazăr și-a păstrat verticalitatea în timpul regimului carlist și al celui antonescian.

Încarcerarea sa în lagărele de la Turnu și de la Târgu-Jiu anticipa destinul său dramatic din perioada comunistă, când a îndurat 17 ani de închisoare iar, după eliberare, nenumărate umilințe.  În pofida tuturor suferinţelor îndurate, Ilie Lazăr a rămas până la moarte, în 6 noiembrie 1976, fidel crezului său politic.

Ceremonia de astăzi, care marchează în mod simbolic reîntoarcerea lui Ilie Lazăr în București, în inima Patriei pe care a iubit-o și pentru care s-a jertfit, readuce în conștiința societății românești valoarea elitelor care au zidit România. Pentru întreaga sa activitate politică și pentru spiritul său de sacrificiu, pentru demnitatea și noblețea umană, Ilie Lazăr rămâne un model de urmat pentru reprezentanţii actualei clase politice româneşti. Veșnică pomenire lui Ilie Lazăr și familiei sale!”, a afirmat Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support